Dan Petrescu are la dispoziție o echipă plină de vedete la noua sa echipă, Dinamo Moscova, însă tot simte nevoia să aibă sub comandă măcar unul dintre jucătorii pe care i-a avut și la Kuban Krasnodar. După ce a contribuit enorm la progresul în carieră al ivorianului Lacina Traore, transferat între timp la Anji pentru 20 de milioane de euro, antrenorul român mizează în continuare pe conaționalii lui Drogba.
SuperDan vrea să îl aducă la Moscova pe fundașul Igor Lolo, în vârstă de 30 de ani, care a devenit în numai un an indispensabil formației din Krasnodar, fapt pentru care Petrescu crede că fotbalistul i-ar fi util și la Dinamo, datorită spiritului său combativ. Africanul, cu 10 prezențe în naționala Coastei de Fildeș, a jucat la echipe ca Beveren, Metalurg Donețk, Germinal Beerschot, Racing Genk, Dnepr și AS Monaco. Lolo mai are contract cu Kuban până în 2014.
Dacă va continua să aibă aceeași filosofie în materie de transferuri, „Bursucul” mai poate aduce la Moscova și alți juători de la Kransodar, în frunte cu preferații lui, românii Gigel Bucur și Daniel Niculae.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER